Studenții români, tot mai doriți de universități din Europa și SUA

 Studenții români, tot mai doriți de universități din Europa și SUA
Publicat: 22/04/2017, 18:25
Actualizat: 25/03/2019, 21:51

Cele mai renumite universități din Marea Britanie, Olanda, Franța, Elveția, Danemarca, Bulgaria, Austria, Belgia, Germania, Italia sau Statele Unite ale Amercii au venit în România, la târgul RIUF, pentru a-și prezenta oferta pentru viitorul an universitar. Sunt peste 7.000 de programe de licență, master și doctorat în domenii precum business și management, IT, computer science, arte și design drept, managament în industria hotelieră și turism, matematică, fizică sau medicină.

„Aproape jumătate dintre universitățile de stat din Marea Britanie sunt aici pentru că studenții români sunt printre cei mai buni. Avem și primele șapte universități din Olanda prezente, multe pentru prima dată în România. Anual, peste 4.500 de elevi și studenți pleacă la studii în strănătate, un număr care este în creștere. Studenții români preferă să plece pentru că vor o educație mai bună, vor să-și lărgească orizonturile, să cunoască alte culturi. Pleacă în strănătate pentru că, în timpul studiilor, pot avea internship-uri în companii, tot ce învață este foarte aplicat și au acces la profesionaliști”, a declarat pentru MEDIAFAX, Vladimir Deliu, organizator RIUF.

În ciuda Brexit-ului, Marea Britanie rămâne în topul preferințelor elevilor și studenților români, fie pentru universitățile de renume de acolo, fie pentru împrumul guvernamental pe care îl pot obține de la statul britanic pentru acoperirea studiilor. Acest împrumut trebuie returnat de către student în momentul în care intră pe piața muncii.

„University of Bristol le oferă studenților o experiență unică, le oferă șansa să fie cineva important în viitor. În general, la toate domeniile de inginerie, te învață cum să te descurci, astfel încât după terminarea studiilor să poți să te angajezi cu ușurință. În general, studenții noștri români sunt la computer science, foarte mulți pe ramura de inginerie, dar ușor, ușor creștem și pe domeniul de drept, de exemplu. Cursurile nu durează ca la noi câte 12 ore pe zi, sunt doar patru, cinci ore pe zi și atunci, studentul poate să își ia și un job part-time dacă dorește să își rotunjească veniturile. Studenții români nu prea se întorc în țară. În momentul de față suntem 70 de studenți și doar doi au decis să revină în România, după terminarea facultății”, a explicat pentru MEDIAFAX, Andrei Șomănescu, student și reprezentant University of Bristol.

A doua destinație preferată de elevii și studenții români este Olanda unde universitățile sunt renumite, la nivel mondial, pentru programele foarte bune de business, economie și management.

„Cel mai important program al nostru este domeniul afacerilor internaționale și prin el le oferim studenților români cursuri și experiență internațională. Studenții noștri au șansa de a participa la internship-uri în străinătate și de programe de schimb de experiență pentru că noi colaborăm cu 150 de universități din toată lumea și din cei patru ani de studii, un an și jumătate îl pot face la una dintre aceste universități. Studenții români sunt poligloți și atunci caută programele noastre în diferite limbi, fie engleză sau germană. Profesorii de la universitatea noastră sunt foarte încântați de studenții români pentru că au o capacitate de învățare foarte mare și se fac remarcați imediat”, a precizat pentru MEDIAFAX Hyam Falconi, reprezentant Rotterdam Business School din Olanda.

În momentul de față sunt peste 36.000 de studenți români la universitățile din toată lumea și, anual, numărul lor crește. Mulți dintre elevi sunt chiar îndemnați de părinți să meargă la studii în străinătate.

„De anul trecut vânez universitățile străine pentru că vreau neapărat să studiez în Anglia, Olanda sau Danemarca. M-ar intersa un program de economie sau business pentru că îmi doresc, la un moment dat, să îmi deschid o afacere. Nu știu dacă voi reuși în România, cu toate că mi-aș dori. La noi în țară totul este mai dificil”, a spus Andrada, o tânără de 18 ani.

„Nu sunt încă hotărât dacă să plec sau nu la vreo universitate de afară. Și ale noastre sunt foarte bune, dar părinții mei și-ar dori să studiez IT sau computer science în Anglia. Difernța e că acolo aș avea mai multe șanse de angajare, la sfârșitul studiior”, a explicat Mihai, de 17 ani.

„Încă nu știu exact ce facultate vreau sa fac, dar sigur voi rămâne în țară. Vreau mai întâi să scap de bacalaureat și apoi, probabil, să mă îndrept spre limbi străine sau comunicare. Nu cred că este nevoie să studiezi în afară pentru a deveni un profesionist pe domeniul tău. Trebuie să îți dai foarte mult interesul”, a spus Bianca, o tânără de 18 ani.

Și universitățile din România și-au prezentat oferta educațională la RIUF, îndemnându-i pe tineri să-și continue studiile în țară.

„Avem 21 de facultăți cu peste 500 de specilizări și un elev care dorește să devină student al Universității Babeș-Bolyai poate opta pentru cursuri în limba germană, maghiară, franceză sau engleză. Studenții se pot înscrie la programul Erasmus. Avem parteneriate foarte bune cu universități nu doar din Europa, ci și din Asia și America. Parteneriatele funcționează în ambele sensuri, adică, trimitem afară, foarte mulți studenți și primim foarte mulți studenți străini”, a declarat pentru MEDIAFAX, Corina Rotar, reprezentant Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Romanian International University Fair(RIUF) este la a XX-a ediție și de 12 ani, peste 200.000 de vizitatori au venit în căutatea celei mai bune universități. Sâmbătă și duminică, RIUF are loc la Sala Palatului din București, pe 21 martie, va fi în Cluj-Napoca, iar pe 23 martie, în Brașov.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
A murit cel mai iubit actor. Lumea e în lacrimi: Pierderea pe care o simțim...
Cea mai mare frică a lui Ceaușescu. Cum a ajuns să preia puterea totală
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Ce este viciul cardiac, boala cu care a fost diagnosticată Andreea, fiica artistului Igor Cuciuc
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Cu cât s-a vândut la licitație un ceas de buzunar dăruit căpitanului care a salvat...